Știai că un unghiile pot transmite semnale importante cu privire la starea generală de sănătate? Dacă în ultima perioadă ai observat câteva pete albe pe unghii, ar trebui să nu ignori acest aspect. Deși, în majoritatea cazurilor, acestea nu reprezintă un pericol, pot exista situații în care este necesar un tratament sau renunțarea la anumite produse ori medicamente.
Descoperă, parcurgând articolul până la final, care sunt cauzele acestor pete și cum le poți trata eficient.
Ce sunt petele albe de pe unghii?
Acele puncte albe pe unghie care apar la un moment dat au o denumire medicală – leuconichie. Este o problemă care poate avea cauze diverse, de severitate diferită și care nu ar trebui trecută cu vederea. De multe ori, poate indica anumite afecțiuni ale pielii sau poate fi un semn că organismul se luptă cu o anumită boală. Detaliem mai jos.
Leuconichia
Leuconichia este termenul medical care descrie fenomenul apariției acelor puncte albe pe unghii, linii sau colorații. Acest fenomen poate afecta una sau mai multe unghii și, așa cum ai observat, poate avea mai multe forme – de la câteva puncte albe izolate până la albirea totală a unghiei.
Leuconichia primară sau leuconichia adevărată este cauzată de afectarea directă a unghiei, în zona în care aceasta crește. De cele mai multe ori, apare în urma traumatismelor sau expunerii la substanțe chimice.
Leuconichia secundară este cauzată de anumite afecțiuni (ale unghiei sau ale organismului). Vorbim aici despre infecții fungice, intoxicații, deficiențe nutriționale (carențele de fier sau de zinc, de exemplu), anumite boli sistemice ori despre răspunsul organismului la anumite medicamente.
Tipuri de pete albe: punctiforme, striate, totale
Ai pete albe pe unghii? Acestea pot apărea sub diferite forme. Analizăm pe rând fiecare posibilitate și trasăm concluziile la final:
- Leuconichia punctată: Aceasta este cea mai des întâlnită formă de leuconichie. Apar pete albe pe unghii la mâini sau pete albe pe unghiile de la picioare sub formă de puncte mici, dispersate pe întreaga suprafață. Dacă lași unghia să crească, aceste mici pete albicioase se vor deplasa către margine și vor dispărea. Motivul este cât se poate de simplu – în majoritatea cazurilor, leuconichia punctată este o afecțiune benignă.
- Leuconichia striată (pete albe pe unghii striate sau transversale): Această formă este caracterizată de liniile sau benzile albe care traversează lățimea unghiei. Principalii factori de risc sunt: traumatisme severe, boli febrile, episoade de stres intens, tratamente cu antibiotice, chimioterapie sau diferite intoxicații grele. Liniile lui Mees, de exemplu, apar pe fondul unor afecțiuni sistemice.
- Leuconichia totală: Aceasta este o formă mai rar întâlnită, fiind caracterizată de albirea plăcii unghiale. Poate fi vorba despre o afecțiune congenitală (prezentă la naștere și care are legătură cu alte anomalii) sau dobândită (ca efect secundar al infecțiilor sau tratamentelor puternice).
Cauze frecvente ale petelor albe pe unghii
Ai pete pe unghii? Trebuie să identifici cauza pentru a lua măsurile adecvate. Deși am menționat pe scurt principalele cauze ale petelor albe pe unghii, în acest capitol îți oferim informații detaliate despre cele mai frecvente situații în care acestea își fac apariția.
Traumatisme minore
Loviturile ușoare, realizarea incorectă a manichiurii (prin tehnici agresive) și rosul unghiilor pot afecta matricea unghiei. Așa apar pete albe pe unghii.
Deficiențe nutriționale
Alimentația dezechilibrată și deficitul de vitamine și nutrienți se reflectă inclusiv în aspectul estetic al unghiilor. Ai carențe de zinc, fier, calciu sau B12? S-ar putea să-ți apară pete albe pe unghii.
Reacții alergice la produse cosmetice
Știai că unele produse pentru realizarea și îngrijirea manichiurii, cum ar fi ojele, gelurile UV și substanțele de îndepărtare a lacului, pot conține ingrediente nocive pentru unghiile tale? Nu zice nimeni că trebuie să renunți la manichiură. Din contră, o manichiură îngrijită înseamnă un start fresh în fiecare dimineață. Asigură-te doar că folosești geluri hema free. Odată ce folosești produse de calitate superioară, vei evita reacțiile alergice și te vei bucura de o manichiură perfectă.
Infecții fungice care afectează unghia
De cele mai multe ori, infecțiile fungice apar pe fondul igienei precare și umidității excesive. De asemenea, dacă porți încălțăminte neadecvată, te poți trezi cu o pata pe unghie sau alte semne albe pe unghii.
Alte cauze posibile, mai puțin cunoscute
Deși sunt mai puțin frecvente, există și alte cauze care stau la baza apariției acestor pete albe pe unghii. Nu sunt mereu evidente, dar pot semnala probleme complexe, așa cum spuneam încă din introducerea acestui articol.
Afecțiuni dermatologice care pot influența unghiile
Prezența afecțiunilor dermatologice poate schimba aspectul unghiei. Vorbim aici despre psoriazis și dermatită. Medicul dermatolog urmărește controlul bolii de fond și îmbunătățirea aspectului estetic.
Boli interne și dezechilibre ale organismului
Se întâmplă de multe ori ca pacienții care suferă de anumite boli hepatice sau renale, pacienții care se luptă cu anemie severă sau cu diabet zaharat să observe aceste modificări la nivelul unghiilor. Cum spuneam la început, prezența acestor pete albe pe unghii indică un dezechilibru intern.
Intoxicații cu substanțe toxice sau metale grele
Deși este o cauză foarte rară, trebuie să amintim despre expunerea accidentală la substanțe toxice sau metale grele (arseniu sau plumb), care conduce la apariția liniilor Mees. În cazul de față, se impune consult medical de urgență.
Cauze genetice sau moștenite
Există și leuconichie ereditară – pete albe pe unghii care, pur și simplu, se moștenesc, fără a-ți pune viața în pericol. De cele mai multe ori, nu prezintă riscuri.
Diagnostic și metode de identificare
Dacă ai pete albe pe unghie, identificarea cauzelor trebuie să reprezinte o prioritate pentru tine în următoarea perioadă. Mare atenție, de multe ori, nu este suficient doar să analizezi aspectul vizual. Un diagnostic concret și un plan personalizat de tratament obții doar după ce stai de vorbă cu un specialist.
Observarea simptomelor asociate
Este clar că primul pas pentru a diagnostica și trata corect aceste pete albe pe unghii îl faci acasă, atunci când observi primele semne. Se întâmplă, de multe ori, ca acestea să fie însoțite și de alte simptome, precum: mâncărimi, roșeață sau descuamarea unghiilor afectate.
Ce poate face medicul dermatolog?
Cel mai bine este să consulți un medic dermatolog imediat ce observi aceste modificări ale unghiilor. Da, petele albe pe unghii pot fi inofensive de cele mai multe ori, dar nu ar fi cazul să riști cu sănătatea ta. Inițial, specialistul va examina fizic aceste pete și, dacă este cazul, va recomanda investigații suplimentare.
Analize și teste recomandate
Pentru a diagnostica precis aceste pete albe pe unghii, medicii pot recomanda la dermoscopie – o procedură neinvazivă cu ajutorul căreia să face diferența dintre leuconichia adevărată și aparentă. De asemenea, se poate realiza testul de presiune – se realizează cu ajutorul lamei dermatoscopului. În cazuri complexe, se recomandă analizele de sânge – dacă se suspectează carențe de vitamine sau expunerea accidentală la metale grele.
Soluții și tratamente pentru petele albe pe unghii
Tratamentul pentru pete albe pe unghii depinde de cauză. Astfel că, planul de tratament diferă la o persoană la alta. De cele mai multe ori, atunci când petele apar pe fonful accidentărilor minore, vor dispărea de la sine, odată cu creșterea și tăierea unghiilor. Petele albe de pe unghiile de la mâini pot dispărea după 8-9 luni, în timp ce petele de pe unghiile de la picioare pot dispărea după aproximativ un an.
Ce faci în cazul unei traume sau accident?
Dacă ai unghii cu pete albe pentru că au fost ușor agresate în timpul procedurilor de realizare a manichiurii, este suficient să lași unghia să respire, să crească și să folosești produse de îngrijire blânde.
Cum tratezi deficiențele din alimentație?
Dacă se bănuiește o carență de vitamine, rezultatul analizelor de sânge îți va oferi o direcție clară. Colaborând cu un medic de specialitate sau cu medicul de familie, vei găsi suplimentele necesare pentru a te pune pe picioare. Sigur că aceste suplimente vin doar în completarea dietei – bogată în legume, fructe, proteine și grăsimi sănătoase.
Produse și tratamente antifungice eficiente
Atunci când petele sunt cauzate de o infecție fungică, tratamentul conține produse specifice:
- Tratament local cu lacuri sau alte soluții antifungice
- Tratament administrat oral (la recomandarea medicului specialist)
Completăm aici cu nevoia de a feri unghiile de umezeală și de a folosi produse de tip îngrijire unghii de cea mai bună calitate. Ai nevoie de o protecție suplimentară.
Remedii naturale – când funcționează și când nu?
Deși ne place să ne tratăm acasă, cu ulei de cocos sau cu oțet de mere, este bine să știm că eficiența tratamentelor naturiste este discutabilă. Ai pete albe pe unghii? Apelează la toate aceste remedii naturale până ajungi la specialist!
Cazuri care necesită tratament medical specializat
Ai nevoie de control medical specializat și tratament aplicat dacă petele sunt însoțite de alte modificări ale unghiei, dacă ai pete albe pe unghii ce persistă de mai bine de jumătate de an și există suspiciuni de infecții, reacții adverse la anumite medicamente, expunere la factori nocivi, predispoziții sau prezența unor boli interne.
Sfaturi pentru prevenirea apariției petelor
Știai că poți preveni apariția petelor albe pe unghii? Dacă ai ajuns aici doar din curiozitate și, pe parcursul articolului ți-ai dat seama cât de important este să îți menții unghiile sănătoase, te invităm să pui în aplicare câteva sfaturi utile:
Igiena corectă și îngrijirea unghiilor
Spală-te cât mai des pe mâini și nu uita să cureți zona de sub unghii. Acolo se acumulează foarte multe bacterii. Folosește doar instrumente curate și dezinfectate pentru a-ți realiza manichiura și evită tăierea agresivă a cuticulelor.
Dietă echilibrată pentru unghii sănătoase
Consumă alimente bogate în zic, fier și proteine sănătoase! Nucile, legumele verzi, ouăle, peștele și lactatele nu ar trebui să lipească din frigiderul tău. Așa poți evita acele pete albe pe unghii.
Alegerea produselor cosmetice potrivite
Alege produsele cosmetice potrivite, care să nu provoace iritații sau modificări de culoare. Evită produsele agresive și dizolvantele puternice. Ai multe alte opțiuni la dispoziție – de la geluri hema free până la alte produse de îngrijire prietenoase cu unghiile tale sensibile.
Când ar trebui să mergi la medic?
La început, petele albe pe unghii par inofensive și s-ar putea să ai departe. Multe persoane descoperă pe parcurs că acestea dispar. Totuși, dacă ai citit cu atenție articolul, știi deja că există posibilitatea ca în spatele acestora să se afle probleme mai complexe decât ai fi crezut. Mergi la medic dacă acestea nu dispar după câteva luni sau dacă se înmulțesc rapid. Un expert va trata petele albe pe unghii cu tratament specific, eliminând inclusiv sursa – cauza aspectului inestetic al unghiei.
Semnele de alarmă care nu trebuie ignorate
Petele albe pe unghii pot fi însoțite de alte simptome. Nu ignora următoarele semnale de alarmă:
- Modificări bruște ale unghiilor (formă, culoare sau textură);
- Fragilitate;
- Unghii care se desprind de pe patul unghial ca niște foițe de ceapă;
- Dungi (verticale sau orizontale) accentuate;
- Sângerări bruște sub unghie (fără cauză traumatică);
- Mâncărimi;
- Secreții;
- Roșeață persistentă.
Consultația dermatologică – ce implică?
O consultație deramtologică pentru pete albe pe ughii implică examinare și analize de laborator sau biopsie unghială (în cazuri foarte rare). Cert este că, la final, vei pleca din cabinet cu o recomandare medicală: tratamente topice, tratamente orale și/sau modificări ale stilului de viață.
Așadar, este important să iei în serios petele albe de pe unghii. Deși în majoritatea cazurilor sunt inofensive, este recomandat să investighezi cauza lor pentru a preveni eventualele surprize.