Cum a început …. Întotdeauna mi-am dorit să am unghii frumoase, care să arate perfect, însă niciodată nu am ajuns să fiu cu adevărat mulțumită de manichiura „primită” și de fiecare dată mi le retușam eu … Așa că m-am decis să fac eu manichiura perfectă, este acea manichiură la care visam … și ce este cel mai important de fapt -chiar îmi place să fac asta.
Sunt de părere că o femeie cu unghiile făcute este o persoană elegantă care dă bine peste tot unde merge. Consider că lacul de unghii are un farmec aparte, te face să te simti frumoasă, să fii în largul tău în orice împrejurare.
Dați-mi voie să mă prezint: mă numesc Cristina Răduinea, locuiesc în București și am treizeci și ceva :). Mi-e foarte greu să vorbesc despre mine, deoarece modestia a fost dintotdeauna una dintre virtuțile mele ….. .
Viața mea profesională până în anul 2017 s-a desfășurat într-un cu totul alt domeniu și el de asemenea foarte frumos și anume: Mass Media fiind specialist în relații publice, am absolvit cu succes Facultatea de Jurnalism, Comunicare și Relatii Publice anul 2007 – 2010 și Facultatea de Relații Internaționale, Istorie și Filosofie anul 2008-2011.
Am intrat în lumea profesională a unghiilor în 2017, negândindu-mă o clipă că voi face din asta o carieră, dar mi-am dat seama imediat că asta îmi doresc să fac mai departe.
Au urmat apoi cursuri de bază susținute de Aneta Jechiu precum și cursuri de specializare și nail art susținute de Tanya Povenskaya, Denisa Bereski, Angelica Dascalu și cu siguranță nu mă voi opri aici deoarece spiritul meu creativ este viu și mă impulsionează să nu mă opresc.
Anul acesta am devenit Ambasador Tienda, mă bucur mult și în același timp le sunt recunoscătoare celor de la #Tienda pentru încrederea care mi se acordă.
https://www.facebook.com/PerfectNailsArtbyCristinaRaduinea/
“Pune-te la treabă din toata inima și vei reusi. Competiția este atât de mică…”